Culmea armatei române, confirmată oficial: așa înțelegi prioritățile statului român pe timp de război

de: Alexandru Puiu
01 05. 2023

În timp ce Statele Unite și-au triplat cheltuielile cu armata și armamentul în 2022, din cauza invaziei rusești din Ucraina, autoritățile române au mers în direcția cealaltă. Deși România este cea mai expusă țară la războiul din țara vecină, prioritățile se pare că au fost cu totul altele.

În 2022, România a cheltuit mai puțini bani cu cheltuielile de apărare decât a făcut-o în 2021, în anul anterior de pace. Aceasta este concluzia raportului SIPRI (Institutul de Cercetare pentru Pace din Stockholm). Partea din raport referitoare la țara noastră este cu atât mai ciudată cu cât, la nivel global, cheltuielile din acest domeniu au atins un nivel record.

Armata română merge din rău în mai rău

În 2021, România a investiti în puterea armată a țării aproximativ 5,6 miliarde de dolari. Chiar și după ajustarea la rata inflației, în anul în care Rusia a decis să invadeze Ucraina, autoritățile de la București s-au rezumat la 5,2 miliarde de dolari pe același subiect. Practic, s-a coborât sub pragul de 2% din PIB pe acest subiect.

Aceleași date îngrijorătoare în combinație cu o tendință relativ șocantă au fost confirmate și de raportul NATO pe 2022. Practic, o sursă adițională a atras atenția asupra faptului că România a fost sub recomandarea de 2% din PIB pentru armată, rezumându-se la 1,75%.

Dincolo de ce s-a întâmplat până acum, un sondaj NATO atrage atenția asupra faptului că 75% dintre români sunt de părere că ar trebui să fie investiți mai mulți bani în armată. Procentual, ar trebui să sară la 2,5% din PIB și, în bani, ar trebui să ajungă la 8 miliarde de euro. Printre dotările planificate pe anii următori sunt incluse avioane de luptă moderne (altele decât actualele F-16), elicoptere, blindate, sisteme de apărare anti-aeriană, drone și sisteme antidronă.

Dacă ești curios, alte țări potențial expuse la conflictul din Ucraina, precum Polonia, au investit 16,6 miliarde de dolari în apărare, un plus de 11% de la un an la altul. Finlanda a crescut cheltuielile din același spectru cu 36%, Lituania – 27%, Suedia – 12%. La extreme, SUA a cheltuit 877 de miliarde de dolari, iar Rusia s-a limitat la 86,4 miliarde. China este undeva între cele două cu cheltuieli militare de 300 de miliarde, conform Wall-street.ro.